Cu fata la Europa

e harta Europei, pozitia Romaniei este consolidata prin trei puncte cardinale: geografic, istoric si cultural. Dar cel de-al patrulea - economic? Din nefericire, economia romaneasca nu-i inca in Europa nici prin structura, nici prin competitivitate si nici prin comportament. Doar prin ritmuri (viteza de crestere a PIB-ului; de scadere a inflatiei; de ameliorare a productivitatii muncii) ne plasam in randul sau chiar inaintea multor tari europene, chiar dintre cele dezvoltate. E insa prea putin.


Pentru Romania, miza europeana inseamna o rata a inflatiei in jur de 2,5%, la care sa ajungem pana in anii 2009 - 2010, o echilibrare a balantei de plati externe, mentinerea unui deficit bugetar de sub 3% din PIB si, inainte de toate, obtinerea in toamna lui 2004 a statutului de economie de piata functionala, fara conditionari de genul "poate fi"; "o data ce"; "o data cu" si altele. Astfel de tinte vor putea fi atinse cu conditia aplicarii unui program de asanare a economiei reale.


O miza europeana pentru economia romaneasca e legata insa mai cu seama de raportul piata - concurenta. Romania nu-si mai poate defini de aici inainte politicile concurentiale decat cu fata la Uniunea Europeana. Poate ca asa, cu fata la Europa, vom reusi sa facem ce n-am facut cu fata la Romania: sa grabim restructurarea si sa dam culoar liber competitiei economice.


Asa cum aratam in precedentul comentariu, Romania va avea nevoie de echilibre macroeconomice realizate in conditiile unei inflatii tot mai reduse. In acest sens, e inevitabila constructia unui program de tintire a inflatiei, incepand din 2005 sau 2006, plasat pe fondul unei liberalizari aproape totale a preturilor. Numai ca, inca din 2004, se impune ca politicile macroeconomice sa fie focalizate pe reducerea drastica a dezechilibrelor structurale. Fiindca nu vom putea inainta spre Europa daca politicile financiare (monetara si fiscala) nu vor fi dublate de actiuni curajoase de restructurare economica.


Sunt sanse ca incepand cu anul 2004 sa scapam de fluctuatiile prea mari ale cursului monedei nationale; pe termen lung, este posibila cresterea stabilitatii pietei valutare la un nivel compatibil cu echilibrul extern. Daca inflatia se va domoli, se va putea trece la un sistem de miscare a cursului care sa dea mai multa incredere managerilor, oamenilor de afaceri, investitorilor. Dar un astfel de mecanism este realist numai in conditiile unei rate a inflatiei fara fluctuatii de la o luna la alta.


In ceea ce priveste viitorul acord cu FMI, este greu de estimat un calendar precis. Cert este, insa, ca nici cu FMI, nici cu Banca Mondiala si nici cu Uniunea Europeana nu vom ajunge la intelegeri bune fara actiuni ferme de restructurare si fara trecerea la aplicarea masurilor de reducere a pierderilor din economia reala. Desigur, nu poate fi evitata o intrebare: de ce ne mai zbatem sa sugrumam deficitul bugetar, in timp ce alte tari isi permit cheltuieli peste veniturile bugetare cu 5-6% din PIB? Romania nu-si poate permite un deficit bugetar mai mare, asa cum se intampla in alte tari, pentru ca nu are posibilitatea de a-l finanta corespunzator. O tara poate avea deficit mai mare cand are finantare externa si interna buna. Dar, la noi, finantarea interna e inca in suferinta. Suntem nevoiti sa restrangem deficitul bugetar, inclusiv pentru a nu pune in pericol obiectivul de inflatie.


Totodata, Romania nu-si mai poate permite un deficit mare al contului curent in conditiile in care finantarea autonoma a acestuia, asa cum s-a intamplat in anii trecuti, a devenit o problema greu de rezolvat. Cum sa fie indeplinit acest obiectiv in conditiile in care nici importurile nu pot fi amputate drastic, asa cum s-a intamplat in anii '80, nici exporturile nu mai pot sa creasca in actualele structuri? Intr-un singur fel: ca decizia de reducere a pierderilor in economie sa nu mai poate fi amanata, ca in trecut.


Pericolul vine insa dinspre veniturile salariale. Daca s-ar da drumul la salarii, pentru a slabi presiunile, politica monetara nu va mai putea sa contrabalanseze relaxarea politicii de venituri. O politica monetara stransa si o politica de venituri generoasa sunt mai rele decat o politica monetara cu deficit mare. Mai ales ca ar urma scaparea de sub control a deficitului bugetar. Situatie in care nu ar mai avea nici un sens lupta cu inflatia. Dar asta ar insemna sa ne indepartam si mai mult de Europa. Nu asta este, insa, miza Romaniei. Dimpotriva, directia e alta: spre Uniunea Europeana.

Top 100 - 2002: capitalul privat o ia inaintea celui de stat

Pentru prima oara, anul acesta, in Top 100 - al celor mai mari companii din Romania dupa cifra de afaceri - companiile cu capital majoritar privat au ajuns sa aiba o mai mare greutate decat cele controlate de stat.
Anul acesta, 50,47% din cifra de afaceri cumulata a companiilor din top este controlata de companii private, fata de anul trecut cand companiile de stat aveau mai mult de 50%.
Si numarul companiilor de investitori privati a fost in crestere, ajungand anul acesta la 61 fata de cele 39, de stat.
"Pana in 2008, companiile private vor reprezenta 80% din total", a afirmat marti Cezar Mereuta, vicepresedintele Centrului Roman de Modelare Economica, cu ocazia unei conferinte prilejuite de publicarea topului.